Cu toate progresele chirurgiei în ortopedie şi traumatologie, aparatul gipsat işi păstrează valoarea, el neputând fi, practic, înlocuit cu altă metodă terapeutică.

Aparatul gipsat reprezintă mijlocul cel mai bun, cel mai expeditiv şi cel mai practic de imobilizare externă a fracturilor.

El poate fi aplicat în toate serviciile chirurgicale precum şi la nilul oricărei formaţiuni medicale, cu condiţia să fie confecţionat, instalat şi urmărit corect de către un medic cu experienţă.

Aplicarea aparatelor gipsate datează dinaintea erei noastre, se pare (arabii, egiptenii), dar aplicarea lor după sistemul cunoscut de noi (fâsii de tifon gipsate) aparţine lui Mathyssen (1852), iar extinderea lor în condiţii speciale (calamităţi, războaie) poate fi atribuită lui Pirogoff.

Principiile tratamentului cu aparate gipsate

Aparatul gipsat trebuie aplicat pe o situaţie locală a membrului bine cunoscută şi care trebuie menţinută un oarecare timp (repaos, reducere mai mult sau mai puţin bună a fracturii, tulburări neuro-vasculare posttra-umatice, transport, etc).

Aparatul gipsat, chiar provizoriu, trebuie aplicat corect, ca şi când ar fi definitiv. Aparatele circulare sunt preferate alelelor.

Aplicarea sa trebuie să fie netraumatizantă, să menajeze zonele sensibile sau susceptibile de leziuni de decubit sau compresie.

Aparatul gipsat trebuie să fie perfect mulat după reliefurile segmentului de membru, suficient de strâns pentru a nu permite mişcări în interiorul său, dar şi suficient de larg pentru a nu genera tulburări vasculare sau trofice.

Un aparat gipsat trebuie să depăşească articulaţiile proximală şi, respectiv, distaiă, fracturii, care articulaţii trebuie să fie uşor flectate pentru a bloca rotaţiile segmentului lezat în interiorul gipsului.

Orice formă se dă aparatului gipsat, acesta terbuie să respecte poziţia fundamentală a membrului şi să permită contracţiile izometrice ale acestuia.

Aparatul gipsat trebuie să fie solid, dar în acelaşi timp uşor şi realizat estetic. în acest scop se poate recurge la aparatele giupsate cu aţele înglobate (din gips, materiale plastice, etc).

Orice aparat gipsat trebuie supravegheat atent, la fiecare oră în prima zi, apoi zilnic, dacă se poate. în orice caz, controlul în primele ore, apoi la 1-2-3-10-21 zile este obligatoriu pentru a decela orice eventuală tulburare de ordin vascular nervos sau trofic (cianoză, parestezii, dureri, edem), situaţie în care aparatul gipsat trebuie despicat sau chiar înlăturat.

Tipuri de aparate gipsate – membru inferior

Aparatul gipsat pelvipodal este utilizat în fracturile pelvisului, femurului şi genunchiului. în funcţie de scopul urmărit poate fi mai înalt (cuprinzând baza toracelui sau chiar până în axilă, cu o eventuală cîrjă axilară „de extensie”), poate cuprinde şi membrul opus în totalitate, sau doar codapsa (pentru menţinerea unei anumite poziţii a şoldului lezat), sau poate fi mai scurt distal (pelvi-pedios sau pelvi-gambier). Când este aplicat şi pe membrul opus este bine să fie solidarizate cele două coapse printr-o bară transversală.Aceasta serveşte la menţinerea integrităţii aparatului gipsat şi la manipularea bolnavului.

Aparatul gipsat pelvi-femurai sau chilotul gipsat, care se întinde distal până la marginea superioară a rotulei. Are, în principiu, cam aceleaşi indicaţii, dar este folosit mai mult ca tratament ajutător al unui tratament chirurgical sau ca o completare a tratamentului cu aparatul precedent descris.

Aceste două aparate se întăresc cu aţele gipsate la nivelul şoldului, peste care se vor trage 3-6 straturi de „spici” gipsate. Aparatul odată terminat va fi mulat manual sau cu ajutorul unor rulouri pe: baza toracelui, crestele iliace, spinele iliace, regiunea trohanteriană, rotulă, epicondilii femurali,, apofiza tibiei, calcaneu.

După întărirea sa, dar cât este încă umed, se vor însemna cu creionul chimic liniile de decupare ale gipsului (simfiză pubiană, coarda tendinoasă de origine a adductorilor, regiunea sacrococcigiană).

O atenţie deosebită se va acorda căptuşirii şi mulării feşilor gipsate în regiunile sacrată, spinelor iliace, rotulei şi, mai ales, calcaneului, pentru a preveni escarele.

Dacă nu sunt necesare poziţii deosebite ale articulaţiilor, poziţia „indiferentă” a acestora pentru imobilizare este în uşoară flexie (circa 5j ale articulaţiilor şoldului şi genunchiului.

Aparatul gipsat femuropodal este indicat în tratamentul fracturilor de gambă, indiferent de sediu şi variante. Dacă nu există alte indicaţii, vom avea grijă să imobilizăm genunchiul în flexie 10 şi să mulăm gipsul pe rotulă şi reliefurile genunchiului.

Aparatul gipsat femuro-crural (burlan) precum şi atela femuro-crurală, are indicaţii în leziunile ligamentare sau intra-articulare ale genunchiului, fracturile rotulci, leziunile inflamatorii ale genunchiului (intra sau extra-articulare), precum şi fracturile unicondiliene fără deplasare ale tibiei sau femurului.

Atât pentru confecţionarea acestui aparat, cât şi a precedentului, se utilizează o atelă posterioară din 1-2 feşi gipsate. Gipsul va fi bine mulat pe genunchi, iar distal, supramaleolar va fi bine aplicat, pe o căptuşeală de vată care se răsfrânge pe gips pentru ca după 1-3 zile, când gipsul se lărgeşte, acesta să nu cadă şi să nu „bată” pe maleole.

Aparatul gipsat cruropedios (cisma) se foloseşte pentru tratarea ortopedică a fracturilor maleolei fibulare, entorselor gleznei, diastazisului tibio-peronier, fracturilor oaselor tarsului.

O varietate a acestui aparat este o cismă gipsată de mers, special destinată mersului cu sprijin pe membrul lezat. În acest scop, atela dorsală se îngroaşă în dreptul talpei (1-2 cm.), mulându-se bolta piciorului sau se adaugă o talpă de cauciuc dur cu rizuri, un toc de 1-2 cm, înălţime şi 3/6 cm dimensiuni la bază pe axul bimaleolar. Se poate utiliza şi o scăriţă metalică care depăşeşte cu 1-2 cm talpa, înglobată în gips. Cel mai utilizat aparat de acest tip este gipsul de mers cu camera liberă de tip Graffin. Talpa acestor aparate gipsate, formată în principal din atelă, se întinde de regulă până la nivelul ultimei falange a degetelor, dar sunt unii autori (anglo-saxoni) care recomandă ca talpa să se oprească la nivelul articulaţiilor metatarso-falangiene, pentru ca în timpul mersului degetele să se mişte în limitele fiziologice, lucru deosebit de util pentru menţinerea tonusului musculaturii piciorului.

O varietate mai recentă a aparatului de mers cruropedios este cisma de tip Sarmiento, utilizată pentru mersul precoce în fracturile de gambă (la 45-90 zile dela primul gips). Acest aparat este inspirat de sprijinul P.T.B. al protezelor pentru amputaţiile de gambă. Cisma se confecţionează ca un aparat cruropedios obişnuit de mers, dar proximal acesta urcă posterior până la pliul de flexiune al genunchiului, iar anterior urcă mai mult, cuprinzând rotula. Gipsul este bine mulat sub rotulă, pe tendonul rotulian şi în jurul rotulei, cu marginea ulnară a mâinii sau cu ajutorul unui şiret gros (1-2 cm.) confecţionat din feşi răsucite şi care este aplicat cu putere de către medic în această regiune. în porţiunea sa proximală, deci, acest aparat gipsat are aspectul unei cisme de husar.

Gheata sau botina gipsată se foloseşte în afecţiunile traumatice şi inflamatorii ale piciorului, distale de articulaţia tarso-metatarsiană.

.

În acest preț sunt incluse următoarele: